
Kinetoterapia
Se folosește pentru recuperare medicală și constă, pe lângă efectuarea unor exerciții, într-un ansamblu de tehnici și metode aplicate în funcție de fiecare persoană și afecțiunea pe care o prezintă.
Kinetoterapia face parte din medicină fizică și studiază mecanismele neuromusculare și articulare care îi asigură omului activitățile motrice normale. Are la bază mișcarea efectuată prin programe de recuperare medicală bine structurate, ce au ca scop refacerea unor funcții diminuate.
Principalele obiective ale tratamentului kinetoterapeutic sunt următoarele:
-
Relaxarea
-
Corectarea posturii și aliniamentului corporal
-
Creșterea mobilității articulare
-
Creșterea forței musculare
-
Creșterea rezistenței musculare
-
Creșterea coordonării, controlului și echilibrului
-
Corectarea deficitului respirator
-
Antrenamentul la efort
-
Reeducarea sensibilității


În mod uzual se traduce ca fiind terapia prin mişcare, de fapt această terapie este utilă atât în recuperarea afecţiunilor locomotorii, cât şi în tratarea unor afecţiuni ale organelor interne, boli cardiovasculare, respiratorii, metabolice şi chiar digestive.
Se ştie, de exemplu, că efortul fizic controlat poate reduce valorile tensiunii arteriale în hipertensiunea arterială sau poate reduce valorile diabetului zaharat. Kinetoterapia stimulează resursele de adaptare ale organismului printr-un stres reprezentat de exerciţiul fizic controlat şi bine dozat.